Se vorbeste tot mai mult despre clone. Mie, sincer, nu-mi displace ideea: un „Leoclon“ la piata si – uneori – la cinema, ca sa scrie apoi cronici la filmele cele mai idioate in timp ce Leo se plimba prin lume si-i dicteaza, la telefon, ce sa mai faca... Iar cind m-as plictisi de clona, pfss!, as dezumfla-o, as impaturi-o & as trimite-o in Africa sa faca munca de teren pentru organizatiile umanitare.
Chestia cu clonele nu mi-a venit din senin. Luna aceasta apare pe ecrane „Fantezie finala“, primul film realizat integral in imagini de sinteza fotorealiste. OK, si eu m-am intrebat ce mai e si asta.
E o poveste – inspirata de un joc video – in care toti actorii sint creati pe computer, dar asa de realist ca-ti vine sa crezi ca sint din carne si oase, desi ei sint cyber-made din..., ma rog, habar n-am. In buna traditie a filmelor de animatie, vocea este tot a unor actori-actori: Alec Baldwin, James Woods, Steve Buscemi si Ving Rhames.
Mi-nchipui bucuria cu care A.B., J.W., S.B. & V.R. mergeau, zi de zi, in studiourile de inregistrari pentru a-si depune vocile... In caz ca nici unul nu stia cum e cu teatrul radiofonic, au aflat acum. Japonezul care a regizat filmul nu e vinovat de atacul de la Pearl Harbor, dar poate fi declarat deja inamicul public nr. 1 la Hollywood: cu o mina de clone digitale si cu vocile adevarate ale susnumitilor, a pus la pamint un intreg sindicat al actorilor (care tocmai era in greva...).
Nu-i nimic, cind se vor trezi, vor descoperi ca in 2065 – cind se petrece actiunea din S.F.-ul dlui Hironobu Sakaguchi –, pe Terra, sindicatele au dat faliment, fiind inlocuite de virusi. Iar impotriva lor nu poate lupta decit Edward Anti-Norton.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu