Mi-a picat bine Autobiografia Agathei Christie. Este o editie aparuta in 1986 la Univers, cu o coperta cacanie si pagini bej-farimicioase, cu o traducere cam aproximativa (genul de traducere in care sint echivalate si locurile publice, astfel ca British Museum a devenit „Muzeul Britanic”!) – dar nimic n-a mai contat: dame Agatha a avut o viata atit de palpitanta si de plina cu de toate incit ar fi fost mare pacat, zau, sa nu fi fost povestita. Iar faptul ca a facut-o chiar ea e un plus.
Este (si) povestea unor case, Agatha Christie fiind si o foarte inspirata investitoare in proprietati imobiliare; n-am numarat toate cladirile pe care le-a inchiriat, cumparat si in care s-a tot mutat (la un moment dat, sarea pur si simplu dintr-o casa intr-alta cu familie cu tot), sint cel putin o duzina.
Casa de suflet i-a ramas insa Ashfield, unde s-a nascut (in Torquay, un fel de Cannes britanic) si care, din pacate, nu mai exista decit in poze: a fost demolata dupa al Doilea Razboi, lasind locul liber pentru a fi ridicate „cele mai dezgustatoare, de mai proasta calitate casute pe care le-am vazut vreodata” (de unde se vede ca acesta e un sport care se practica pina si in civilizata si traditionala Anglie). Ashfield era o vila frumoasa, cu vedere spre Ocean, in care a crescut Agatha Miller impreuna cu sora sa mai mare, hiperkinetica si talentata Madge, cu fratele lor, norocosul si excentricul Monty, si cu cei doi parinti: tatal, Fred (un om adorabil), si mama, Clarissa (care avea darul premonitiei si, in orice caz, o intuitie formidabila).
Aceasta era cu zece ani mai tinara decit sotul sau (ceea ce, la vremea respectiva, era ceva obisnuit) si-l cunostea de la virsta de zece ani: Fred era fiul din prima casatorie al tatalui sau vitreg. Asta a produs legaturi de familie destul de originale: cele pe care Agatha le numea „Grannies” erau, de fapt, surori! Fred era american, inrudit cu celebra familie Pierpont Morgan, insa Agatha nu s-a vazut niciodata ca americanca, iar finantele familiei, desi relativ confortabile, au fost supuse tot timpul fluctuatiilor.
Agatha a calatorit cu ai ei de la o virsta frageda, caci parintii inchiriau Ashfield-ul si, cu banii obtinuti, plecau in sudul Frantei. Calatoriile au fost, de altfel, marea pasiune a Agathei – ca un fel de „punct de fuga” la stabilitatea caselor.
Autobiografia incepe in casa din Nimrud (Irak) a Agathei si a celui de-al doilea sot, arheologul Max Mallowan (cu 14 ani mai tinar ca ea); pe o placuta fixata pe usa scrie, in cuneiforme, „Beit Agatha” (Casa Agathei). Este data de 2 aprilie 1950, si Agatha incepe o lunga calatorie in trecut, pe care o va termina abia 15 ani mai tirziu… Dar ce calatorie!
V-ati fi inchipuit vreodata, de pilda, ca respectabila autoare a celor Zece negri mititei, a Crimei din Orient Express, a Mortii pe Nil si a (preferata mea!) Crimei lui Roger Ackroyd a fost, in tinerete – cind a plecat cu primul sot, Archie Christie, intr-un voiaj in jurul lumii –, o foarte entuziasta si tenace surferita?! (Continuarea, in episodul urmator)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu