De ce priveste Alex. Leo Serban Inapoi?

Acest articol a fost scris de Cristi NEAGOE şi a fost publicat în Suplimentul de Cultură, iniţial în 2006 şi apoi în nr. 310, 16 aprilie 2011
 
Leo priveste inapoi cu un ochi inchis. E singura arta, zice el, care se face inchizind un ochi. As spune ca si inchizind doi ochi poti vedea, daca ai “citit” fie si o singura data fotografiile lui Leo (nu toate, poate doar unele, in functie de propria ta “lectura”), trecutul pe care il face prezent sau mai degraba prezentul in care treci la trecut.

Bine, astea de mai sus sint prea multe jocuri de cuvinte, a caror descifrare e obositoare daca te grabesti. Si pot sa pun pariu ca te grabesti. S-o luam altfel.

Sa zicem ca ar aparea miine un bestiar al personalitatilor culturale romanesti. Autorul proiectului astuia indraznet ar avea cel putin o problema: pentru Alex. Leo Serban i-ar trebui capitol separat. In care, cel mai probabil, nu s-ar gasi decit Alex. Leo Serban. Animal ciudat, Leo scrie cu aceeasi placere si in “Libertatea”, si in “Omagiu”, si in “Idei in dialog”, fara sa opereze schimbari spectaculoase de stil. Se plimba mai tot anul pe la festivaluri din nu-stiu-ce colt al lumii si iarna leneveste intr-o garsoniera plina cu nimicuri gasite pe strada (dar indragite de Leo, caci e un nostalgic). Insa nu poti sa-i spui doar nostalgic, fiindca e si un pervers. Il intilnesti pe la vreo petrecere sado-maso, pentru ca a doua zi sa discute la cafea cu Plesu despre soarta crestinismului. Apare dezbracat si intr-o revista de scandal, si intr-una de creatie contemporana. Adora confortul la fel de mult pe cit adora sa provoace. I s-ar putea spune “excentric”, dar n-ar fi tocmai potrivit, pentru ca Leo, de fapt, joaca roluri diametral opuse cu aceeasi naturalete.

Vorbeam la inceput despre o expozitie de fotografie semnata a.l.s. Ei bine, rolul lui Leo, de data asta, e cel de baiat cuminte si modern, de artist vizual asezat, care ii are ca vorbitori la vernisaj pe H.-R. Patapievici si pe Ioana Parvulescu. Doua volume de fotografii insotite de texte ale prietenilor celebri, download-abile gratuit de la singura editura romaneasca ale carei carti nu vor arde niciodata, LiterNet.

Fotografii stranii, in culori pale, care par sa se descompuna pe masura ce le privesti. O papusa rupta, agonizind intre alte detalii. O manusa care pluteste pe apa, strigind dupa ajutor. Doi tineri care imping acelasi carucior si pasind in asa fel incit se confunda; singurul lucru care ii tradeaza e acela ca persoana lor unica are trei picioare. O motocicleta veche in oglinda careia se reflecta coloanele de la Saint Sulpice. Oameni si camioane galbene care parca ar merge pe-o apa fierbinte, delimitata clar de sosea (cum nu se vede mai deloc in ilustratie).

Cum spuneam, parca, parca, parca. Metafore si comparatii la timpul trecut. Foarte multe aparente, transferuri intre “a fi” si “a parea”. De vazut la Carturesti, pe Magheru, pina pe la inceputul lui februarie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu