Acest articol a fost scris de ALEX LEO ŞERBAN şi a fost publicat în Libertatea (septembrie 2005) şi apoi în cartea "4 decenii, 3 ani şi 2 luni cu filmul romănesc"
De cînd a primit Marele premiu al secţiunii "Un certain regard" la Cannes, anul acesta - şi, pe urmă, nenumărate alte premii la majoritatea festivalurilor la care a fost prezentat, inclusiv la TIFF -, Moartea domnului Lăzărescu al lui Cristi Puiu (pe un scenariu scris în colaborare cu Răzvan Rădulescu) a devenit aproape un "film-cult"! Un fel de legendă urbană: sperietoare pentru "cinematograful românesc de gen" (gen: Sergiu Nicolaescu) şi ştachetă inhibitoare pentru "tînărul cinematograf românesc" (gen: mai aveţi mult pînă acolo...).
De fapt, este "doar" un film foarte bun, scris şi regizat cu profesionalism şi interpretat de actori foarte buni şi profesionişti. În plus, (cireaşa - mediatică! - de pe tort), în el apare Monica Bârlădeanu (şi ea, foarte bună).
Fără să se fi vrut o excepţie, Moartea... inhibă, mai curînd, prin durată şi anvergura subiectului. Are puţin peste 2 ore şi jumătate şi vorbeşte - cum spune şi titlul - despre moarte. Moartea unui pensionar (Ion Fiscuteanu, tulburător), care trăieşte singur într-un apartament prăpădit de bloc, într-un cartier prăpădit al Bucureştiului, şi care - cînd i-ajunge cuţitul la os - cheamă Salvarea. Numai că el e deja condamnat (are un cancer de care n-are habar), iar Salvarea nu îl "salvează": doar îl poartă de colo-colo, de la un spital la altul, vegheat de un fel de înger în uniformă de infirmieră (asistenta Mioara Avram, prodigios jucată de Luminiţa Gheorghiu)...
Filmul e inspirat de un caz real, dar interesul său e în altă parte; mai precis, în modul inteligent în care implică (emoţional) spectatorul, ţinîndu-l cu sufletul la gură într-o cursă cu obstacole (sistemul medical...) şi contra-cronometru împotriva Morţii. Un film cinstit (evident, Omul nu poate "învinge" Moartea), dur şi adevărat...
De fapt, este "doar" un film foarte bun, scris şi regizat cu profesionalism şi interpretat de actori foarte buni şi profesionişti. În plus, (cireaşa - mediatică! - de pe tort), în el apare Monica Bârlădeanu (şi ea, foarte bună).
Fără să se fi vrut o excepţie, Moartea... inhibă, mai curînd, prin durată şi anvergura subiectului. Are puţin peste 2 ore şi jumătate şi vorbeşte - cum spune şi titlul - despre moarte. Moartea unui pensionar (Ion Fiscuteanu, tulburător), care trăieşte singur într-un apartament prăpădit de bloc, într-un cartier prăpădit al Bucureştiului, şi care - cînd i-ajunge cuţitul la os - cheamă Salvarea. Numai că el e deja condamnat (are un cancer de care n-are habar), iar Salvarea nu îl "salvează": doar îl poartă de colo-colo, de la un spital la altul, vegheat de un fel de înger în uniformă de infirmieră (asistenta Mioara Avram, prodigios jucată de Luminiţa Gheorghiu)...
Filmul e inspirat de un caz real, dar interesul său e în altă parte; mai precis, în modul inteligent în care implică (emoţional) spectatorul, ţinîndu-l cu sufletul la gură într-o cursă cu obstacole (sistemul medical...) şi contra-cronometru împotriva Morţii. Un film cinstit (evident, Omul nu poate "învinge" Moartea), dur şi adevărat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu