Planète Léo

Acest articol a fost scris de Marina DUMITRESCU şi a fost publicat în Dilema Veche, nr. 376 (28 aprilie - 4 mai 2011)
 
Există din fericire oameni care, plecînd din lumea aceasta, lasă în urmă, pe lîngă stări sufleteşti, înfăptuiri sau amintiri, patrimoniul unui posibil model pe care cei rămaşi au datoria să-l sesizeze şi să-l gestioneze cît mai just. În cazul lui Alex. Leo Şerban (sclipitorul, talentatul, versatilul, uimitorul, singularul...), acest patrimoniu e aşezat în zona de adîncime a spectaculoasei sale personalităţi şi este cu atît mai valoros cu cît nu făcea niciodată caz de el, dimpotrivă, risca să-l lase prea uşor trecut cu vederea. Capitalul la care mă refer se numeşte: seriozitate profesională, rigoare culturală, conştiinciozitatea propriului demers public, cunoaşterea elevată a limbilor străine, refuzul funciar al oricărei forme de plafonare sau de impostură. Temeinic pînă şi în fronda sau provocările sale, Leo ar trebui luat drept exemplu de către tinerii săi emuli şi pentru (sau mai ales pentru!) soliditatea de fond a efervescenţei lui umane şi creatoare.

Simbolic devine cred, în aces sens, gestul cultural prin care a.l.ş. şi-a fundamentat (cu ştiinţă, fără de ştiinţă?...) trecerea dincolo de viaţa pămîntească. Un gest programatic, fantasc şi doct în acelaşi timp, cum numai el putea comite cu zîmbetul pe buze, fără pic de emfază: lectura sistematică integrală a capodoperei În căutarea timpului pierdut, nu oriunde, ci tocmai... în „capitala“ emisferei australe – Buenos Aires, în cursul unui interval sabatic, urmată de o minuţioasă exegeză însumînd circa 100 de pagini. Destinul a vrut aşadar ca lectura realizată între noiembrie 2009 şi ianuarie 2010 să rezoneze pe măsură, în nobil-sofisticatul eseu (inedit) intitulat Planète Proust, redactat (empatic cred) într-o superbă franceză. Veritabilă operă testamentară, bogată în chei de lectură, deopotrivă în ceea ce priveşte arta şi viaţa. Va fi de competenţa altora mult mai avizaţi să judece critic textul care sper că va vedea lumina tiparului cît de curînd. Ceea ce mi se pare însă important de a sublinia este faptul că pentru Leo cultura cinematografică era strict, inevitabil, legată de cea literară şi plastică, denotînd capacitatea integratoare a unei minţi neobosite. 

Nu intenţionez nici măcar ipotetic să lansez o polemică, în jurul întrebării: „Cîţi din generaţia şi tagma profesională a lui Leo Şerban au citit integral, în original, fresca proustiană sau orice altă frescă similară?“ – nu acesta e scopul, şi oricum rezultatul ar fi decepţionant. Aspectul asupra căruia insist cu acest exemplu liminar este pur constructiv şi se referă la felul cum trebuie să căutăm sub spuma zilelor elementele capabile a constitui patrimoniul demn de urmat al unei existenţe. Dincolo de inegalabilul stil Alex. Leo Şerban, ceea ce trebuie înţeles de către cei tineri este că, pentru a ajunge la asemenea performanţe... stilistice, e nevoie de multă cultură, rigoare, sensibilitate. Şi că un model trebuie preluat dinspre înăuntru spre înafară, şi nu invers. 

Marina Dumitrescu este jurnalistă la Radio România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu