Acest articol a fost scris de ALEX LEO ŞERBAN şi a fost publicat în Adevărul literar şi artistic, ianuarie 2009
Filmele lui Quentin Tarantino au marea calitate de a nu putea fi traduse. Titlurile, adică: Reservoir Dogs, Pulp Fiction, Kill Bill... Deşi nu sînt nume proprii (cu o excepţie: Jackie Brown), titlurile sînt ca o parolă, un cod: îl spui - eşti in.
Tarantino (Q.T.) este - probabil - cel mai celebru autor de mitologii cinematografice din clipa de faţă, deşi opera sa e destul de restrînsă (6 filme în 16 de ani). Fanii ştiu replicile filmelor sale pe de rost, numele personajelor din Reservoir Dogs şi-ţi pot desena schema narativă din Pulp Fiction cu furculiţa pe şerveţelul din restaurant...
Kill Bill e mai mult un joc de cuvinte: Q.T. i-a zis personajului Bill ca să rimeze cu kill; probabil că, dacă ar fi spus slaughter (a măcelări), ar fi fost Slaughter Daughter. Iniţial, Q.T. a vrut să realizeze un singur film plin de referinţe cinefile, cea mai în faţă fiind La mariée était en noir al lui Truffaut. Dar ar fi fost o poveste interminabilă, aşa că a scos succesiv pe piaţă Kill Bill Vol. I (în 2003) şi Kill Bill Vol. II (în 2004). Ambele povestesc - în stiluri uşor diferite - răzbunarea Miresei (Uma Thurman), căzută într-o comă profundă după ce nişte ucigaşi plătiţi au omorît toată lumea prezentă la repetiţia nunţii sale. Mireasa (însărcinată) se numeşte Beatrix Kiddo şi este ea însăşi o fostă ucigaşă de profesie, iar cel care a ordonat asasinatul, teribilul Bill (David Carradine), este şi tatăl copilului ei, aşa că ea trebuie să kill Bill.
Volumul I a fost mai prizat de fanii lui Q.T. (şi a resuscitat cariera lui Carradine), dar este evident că unul nu merge fără altul (al doilea). Este o flamboaianţă dementă şi sîngeroasă (109 cadavre!) care-l reconfirmă pe Q.T. ca un mare reciclator de forme. El ia filmele cu samurai drept punct (şi virgulă) de plecare şi construieşte o frenetică apocalipsă colorată, în care momentele antologice (dezmorţirea picioarelor Miresei, ieşirea din groapă, lupta cu Elle Driver - Darryl Hannah în cel mai bun rol al ei în cinema - şi, fireşte, finalul) ating un fel de graţie poetică. Iar Thurman e pur şi simplu de o ferocitate sublimă.
Tarantino (Q.T.) este - probabil - cel mai celebru autor de mitologii cinematografice din clipa de faţă, deşi opera sa e destul de restrînsă (6 filme în 16 de ani). Fanii ştiu replicile filmelor sale pe de rost, numele personajelor din Reservoir Dogs şi-ţi pot desena schema narativă din Pulp Fiction cu furculiţa pe şerveţelul din restaurant...
Kill Bill e mai mult un joc de cuvinte: Q.T. i-a zis personajului Bill ca să rimeze cu kill; probabil că, dacă ar fi spus slaughter (a măcelări), ar fi fost Slaughter Daughter. Iniţial, Q.T. a vrut să realizeze un singur film plin de referinţe cinefile, cea mai în faţă fiind La mariée était en noir al lui Truffaut. Dar ar fi fost o poveste interminabilă, aşa că a scos succesiv pe piaţă Kill Bill Vol. I (în 2003) şi Kill Bill Vol. II (în 2004). Ambele povestesc - în stiluri uşor diferite - răzbunarea Miresei (Uma Thurman), căzută într-o comă profundă după ce nişte ucigaşi plătiţi au omorît toată lumea prezentă la repetiţia nunţii sale. Mireasa (însărcinată) se numeşte Beatrix Kiddo şi este ea însăşi o fostă ucigaşă de profesie, iar cel care a ordonat asasinatul, teribilul Bill (David Carradine), este şi tatăl copilului ei, aşa că ea trebuie să kill Bill.
Volumul I a fost mai prizat de fanii lui Q.T. (şi a resuscitat cariera lui Carradine), dar este evident că unul nu merge fără altul (al doilea). Este o flamboaianţă dementă şi sîngeroasă (109 cadavre!) care-l reconfirmă pe Q.T. ca un mare reciclator de forme. El ia filmele cu samurai drept punct (şi virgulă) de plecare şi construieşte o frenetică apocalipsă colorată, în care momentele antologice (dezmorţirea picioarelor Miresei, ieşirea din groapă, lupta cu Elle Driver - Darryl Hannah în cel mai bun rol al ei în cinema - şi, fireşte, finalul) ating un fel de graţie poetică. Iar Thurman e pur şi simplu de o ferocitate sublimă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu