Acest articol a fost scris de ALEX LEO ŞERBAN şi a fost publicat în Libertatea (septembrie 2006) şi apoi în cartea "4 decenii, 3 ani şi 2 luni cu filmul românesc"
Pensionarul Pişcoci (ex-Moş Gerilă, actualmente Moş Crăciun într-un bloc amărît dintr-un cartier amărît al orăşelului unde nu se-ntîmplă nimic, în care se-ntîmplă A fost sau n-a fost??) o spune, la un moment dat, în cursul emisiunii de televiziune care ţine jumătate din film: "la centru" (adică la Bucureşti), Revoluţia a fost "tare"; cu cît te îndepărtezi însă de Capitală, ea a fost din ce în ce mai moale - precum felinarele care se aprind, pe rînd, de la centru către margine...
Te pui cu legile fizicii? La "margine" (adică în orăşelul din film), n-a mai fost (chiar) o Revoluţie, ci una mică: o "revoluţică"! Loc mic, locuitori puţini: abia dacă s-a strîns o mînă de oameni, şi ăia pitiţi după monumentul din - exact! - centru (gardianul de la Primărie nici nu i-a văzut). Şi tot aşa.
Cel mai dărîmător, în acest film dărîmător ca o dinamită cu gaz ilariant care este debutul lui Corneliu Porumboiu în lungmetraj, este diminutivul. E ca şi cum te-ai duce la un restaurant, ţi s-ar aduce meniul, n-ai înţelege nimic şi ai chema chelneriţa; ea ţi-ar explica: "Avem ciorbiţă de văcuţă, tocăniţă cu ciupercuţe, fripturică cu cartofiori prăjiţi..." Înlocuiţi felurile de mîncare cu o "revoluţică" fiartă la foc mic şi aveţi modul de preparare al Umorului Uriaş care dă în clocot în acest film; este - iarăşi, ca în fizică - invers proporţional cu minimalismul ingredientelor.
Cine nu şi-ar fi imaginat că se poate face un film de 80 de minute, cu actori cvasi-necunoscuţi, cu un sub-buget care să ruşineze CNC-ul autohton (care n-a dat un sfanţ!) şi care să spună mai mult despre haosul pre- şi post-revoluţionar decît zeci de sergiunicolaeşti, să se ducă să vadă A fost sau n-a fost?: este un exemplu ideal de "less is more". Trei personaje (principale, să le zicem) stau proptite în scaune într-un studio micuţ, gen OTV de provincie: Pişcociul deja-amintit (Mircea Andreescu, perfect), un profesor alcoolic (Ion Sapdaru, perfect) şi realizatorul emisiunii (Teo Corban, perfect) dezbat dacă a fost, sau nu, Revoluţie la ei în oraş. Copertele filmului îţi arată oraşul (gri), micuţa viaţă (tot gri) a fiecăruia şi a cîtorva altora, cum se aprind / se sting felinarele etc. Este trist. Este comic. Este jubilator: cea mai bună comedie de la Revoluţie încoace!
Te pui cu legile fizicii? La "margine" (adică în orăşelul din film), n-a mai fost (chiar) o Revoluţie, ci una mică: o "revoluţică"! Loc mic, locuitori puţini: abia dacă s-a strîns o mînă de oameni, şi ăia pitiţi după monumentul din - exact! - centru (gardianul de la Primărie nici nu i-a văzut). Şi tot aşa.
Cel mai dărîmător, în acest film dărîmător ca o dinamită cu gaz ilariant care este debutul lui Corneliu Porumboiu în lungmetraj, este diminutivul. E ca şi cum te-ai duce la un restaurant, ţi s-ar aduce meniul, n-ai înţelege nimic şi ai chema chelneriţa; ea ţi-ar explica: "Avem ciorbiţă de văcuţă, tocăniţă cu ciupercuţe, fripturică cu cartofiori prăjiţi..." Înlocuiţi felurile de mîncare cu o "revoluţică" fiartă la foc mic şi aveţi modul de preparare al Umorului Uriaş care dă în clocot în acest film; este - iarăşi, ca în fizică - invers proporţional cu minimalismul ingredientelor.
Cine nu şi-ar fi imaginat că se poate face un film de 80 de minute, cu actori cvasi-necunoscuţi, cu un sub-buget care să ruşineze CNC-ul autohton (care n-a dat un sfanţ!) şi care să spună mai mult despre haosul pre- şi post-revoluţionar decît zeci de sergiunicolaeşti, să se ducă să vadă A fost sau n-a fost?: este un exemplu ideal de "less is more". Trei personaje (principale, să le zicem) stau proptite în scaune într-un studio micuţ, gen OTV de provincie: Pişcociul deja-amintit (Mircea Andreescu, perfect), un profesor alcoolic (Ion Sapdaru, perfect) şi realizatorul emisiunii (Teo Corban, perfect) dezbat dacă a fost, sau nu, Revoluţie la ei în oraş. Copertele filmului îţi arată oraşul (gri), micuţa viaţă (tot gri) a fiecăruia şi a cîtorva altora, cum se aprind / se sting felinarele etc. Este trist. Este comic. Este jubilator: cea mai bună comedie de la Revoluţie încoace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu