Acest articol a fost scris de ALEX LEO ŞERBAN şi a fost publicat în Adevărul literar şi artistic, decembrie 2008
Nu există multe feluri în care poţi spune despre North by Northwest (Alfred Hitchcock, 1959) că este un film mare. Poţi începe cu locaţiile: o scenă se petrece chiar în sediul Naţiunilor Unite de la New York; alta are loc după colţ, la gara Grand Central; alta se întîmplă pe un cîmp pustiu, unde-şi face apariţia un avion care împrăştie pesticide (deşi, suspans-suspans, cîmpul e arid!); ultima, în fine (poate cea mai spectaculoasă), are drept decor iconicul Mount Rushmore - cel pe care sînt sculptaţi în stîncă patru preşedinţi americani -, unde Cary Grant, întotdeauna un gentleman, nu poate decît să-i ofere o mînă salvatoare blondei de serviciu (aici, Eva Marie Saint, care în film se numeşte Eve) suspendată deasupra hăului... E ca şi cum Maestrul Suspansului ar fi avut la dispoziţie o hartă a SUA pe care, cu degetul său grăsuţ, ar fi indicat punctele în care urma să filmeze: cu cît mai emblematice, cu atît mai bine.
North by Northwest (într-un cadru apare un avion al companiei Northwestern Airlines, de unde referinţa din titlu) este, cu siguranţă, unul din cele mai antrenante filme ale lui Hitchcock. De la genericul designat de graficianul Saul Bass şi pînă la imaginea finală a unui tren intrînd într-un tunel (pe care Hitch o mai folosise, dar care aici e întărită de o neruşinată, deşi încă elegantă, aluzie sexuală), trecînd prin coloana sonoră a compozitorului său fetiş, Bernard Herrmann, acest thriller este ca un concentrat de "hitchcockisme" - pe care, dacă n-ai mai văzut niciodată un Hitchcock, îl poţi consuma cu încredere: este plin de umor, are acţiune & suspans cît cuprinde şi, mai ales, nu se ia nicio clipă în serios. Este, de fapt, cea mai bună comedie realizată vreodată despre paranoia, acea maladie care s-a declanşat la modul global imediat după Războiul Rece. Geniul lui Hitchcock este că a tratat-o ca pe un simplu guturai: cu trei ceaiuri (crime) pe zi.
Povestea (scrisă de Ernest Lehman) este suficient de aiuristică încît să nu prea conteze. Personajul lui Grant se numeşte Roger O. Thornhill, dar "O"-ul din mijlocul numelui "stands for nothing", spune el; ar putea fi mOrala acestui divertisment superiOr marca Hitch(cOck).
North by Northwest (într-un cadru apare un avion al companiei Northwestern Airlines, de unde referinţa din titlu) este, cu siguranţă, unul din cele mai antrenante filme ale lui Hitchcock. De la genericul designat de graficianul Saul Bass şi pînă la imaginea finală a unui tren intrînd într-un tunel (pe care Hitch o mai folosise, dar care aici e întărită de o neruşinată, deşi încă elegantă, aluzie sexuală), trecînd prin coloana sonoră a compozitorului său fetiş, Bernard Herrmann, acest thriller este ca un concentrat de "hitchcockisme" - pe care, dacă n-ai mai văzut niciodată un Hitchcock, îl poţi consuma cu încredere: este plin de umor, are acţiune & suspans cît cuprinde şi, mai ales, nu se ia nicio clipă în serios. Este, de fapt, cea mai bună comedie realizată vreodată despre paranoia, acea maladie care s-a declanşat la modul global imediat după Războiul Rece. Geniul lui Hitchcock este că a tratat-o ca pe un simplu guturai: cu trei ceaiuri (crime) pe zi.
Povestea (scrisă de Ernest Lehman) este suficient de aiuristică încît să nu prea conteze. Personajul lui Grant se numeşte Roger O. Thornhill, dar "O"-ul din mijlocul numelui "stands for nothing", spune el; ar putea fi mOrala acestui divertisment superiOr marca Hitch(cOck).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu