A fost odata o formatie care se chema Timpuri Noi. Fiind pe vremea tristei dictaturi, numele era ironic, iar ironia, in acele timpuri, nu era noua, dar te putea trimite la 9.
Dupa ’89, formatia a devenit Partizan si, cum timpurile erau date pe „party-zone”, muzica lor s-a schimbat. Desi – pentru mine – „totul e(ra) minunat” taman atunci cind nu era...
Copiii timpurilor noi au fost Sarmalele Reci, care au aparut imediat dupa teapa din decembrie. Ironia era la locul ei – ba nu: se mutase din subtext direct in text. Sarmalele cintau cool despre Violeta (care duce galeata la gunoi), Tatiana (care te duce spre Nirvana – the real thing, nu formatia!), Ana (care nu te duce nicaieri pentru ca are mere)...
Nepotii, respectiv copiii, se cheama Vank si n-au decit citiva anisori. (Dar toti dintisorii!) Vank au luat ironia de la bunici & parinti, dar – lucrul cel mai bun pe care-l puteau face – au ramas atipici... „Atipic” e un cuvint cu tepi in Romania, in „showbiz” si mai ales in industria muzicala: daca esti prea atipic, in loc sa fii promovat, te poti trezi pe margine. Vank n-a ramas chiar pe margine, dar nici n-a fost promovat la greu.
Dupa trei albume, au revenit pe piata cu un Best of care (stiu ce-o sa ziceti: cam devreme pentru un „Best of”, dupa numai trei albume...) are marele avantaj ca poti asculta „Independent”, „Nebun dupa tine” sau „Iubire cu imprumut” fara a schimba CD-urile.
Iar Vank chiar merita (re)ascultat, de n-ar fi decit pentru cele 13 piese de pe Best of. Timbrul usor teen al lui Cornel Ilie da cintecelor un aer juvenil-relaxat-fara fite, ceea ce nu inseamna fara sofisticare –, dupa cum ririiala lui Alexandru Belciu – cea mai „atipica” voce autohtona, dupa sisiiala lui Alexandru Andries – scoate efecte savuroase dintr-un hit „obraznic” precum „O ultima dorinta” (Timpuri Noi Reloaded, intr-un fel) sau din si-mai-obraznicul „Fermecata danseaza (Goala!)” sau, in fine, din cum-nu-se-poate-mai-obraznicul (& delicios de dulce-perversul) „Prajitura cu jeleu” („Vreau sa dau mereu / La pustoaice de liceu...”) – oricine are obiectii morale la acest cintec e un cretin irecuperabil; sint surprins ca CNA-ul n-a avut obiectii morale...
Intre caterinca retro-cheflie „Doar o noapte de adio (Amore mio)” si 100% ingenuul „1000” (dupa care eu, unul, ma topesc), Vank sint aceeasi valoare sigura ca atunci cind au „intrat in peisaj”. Reascultindu-i in varianta Best of, iti dai seama ca nu seamana cu nimeni de pe la noi. Desi au – cum ziceam – parinti & bunici buni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu