Acest articol a fost scris de ALEX LEO ŞERBAN şi a fost publicat în Libertatea, decembrie 2005
King Kong - remake-ul lui Peter Jackson după originalul din 1933 - poate face deliciul celor pentru care cinematograful e sinonim cu distracţia.
Deşi are 3 ore (durată standard pentru regizorul Stăpînului inelelor!), nu te plictiseşti la King Kong: povestea unei actriţe (Naomi Watts) care pleacă să turneze un film şi nimereşte în palma lui King Kong (o gorilă de 260 m), filmul este mai degrabă o călătorie în lumea efectelor speciale - cu ceva psihologie agăţată de ea că deh, orişicît...
Personajele principale nu sînt oamenii, ci T-Recşii, velociraptorii şi toate celelalte lighioane (unele, de-a dreptul scîrboase!) care populează Insula Craniilor. Mai toată acţiunea filmului se petrece în acest loc, care, chipurile, nu exista pe hartă şi despre care se zicea că e nelocuit. Ei bine, tot ce se poate spune este că e acolo o aglomeraţie de specii (başca băştinaşii) ceva de speriat: echipa îşi lasă tributul de cranii, gorila - care crease o "relaţie specială" cu actriţa - e prinsă şi adusă la New York, iar finalul o suie pe cea mai înaltă clădire din acea epocă (Empire State Building) să se lupte cu avioanele. Cum reuşeşte să se caţere acolo, cînd cîntăreşte 1700 kg şi n-are tentacule adezive, şi cum reuşesc puşcaşii din avioane s-o ciuruiască, de bine ce ploaia de gloanţe nu putea fi decît o şedinţă de acupunctură, nu mai contează: filmul lui Peter Jackson nu se-ncurcă în verosimil (aici intră şi fuga oamenilor printre picioarele T-Recşilor) , ci vrea să ia ochii şi să ne ţină cu sufletul la gură. Kingo!, misiune îndeplinită. Dar cu ce rămîi?
Păi, dacă nu eşti foarte mofturos, rămîi cu sfîrcurile lui Watts, cu Jack Black în rolul "regizorului"-vînător şi - cum ziceam - cu efectele speciale, care-s mai numeroase chiar şi decît speciile de pe insulă (de fapt, sînt chiar speciile, plus ceva decor). Mai rămîi cu "baletul" gorilei pe gheaţa din Central Park-ul împodobit de Crăciun - cel mai frumos moment al filmului. Dacă, însă, aştepţi mai mult de la cinema decît love story-ul dintre o fătucă blondă şi-o maimuţă neagră (care NU sînt Nicole Kidman şi Lenny Kravitz), mai bine staţi acasă! E un film pentru copii.
Deşi are 3 ore (durată standard pentru regizorul Stăpînului inelelor!), nu te plictiseşti la King Kong: povestea unei actriţe (Naomi Watts) care pleacă să turneze un film şi nimereşte în palma lui King Kong (o gorilă de 260 m), filmul este mai degrabă o călătorie în lumea efectelor speciale - cu ceva psihologie agăţată de ea că deh, orişicît...
Personajele principale nu sînt oamenii, ci T-Recşii, velociraptorii şi toate celelalte lighioane (unele, de-a dreptul scîrboase!) care populează Insula Craniilor. Mai toată acţiunea filmului se petrece în acest loc, care, chipurile, nu exista pe hartă şi despre care se zicea că e nelocuit. Ei bine, tot ce se poate spune este că e acolo o aglomeraţie de specii (başca băştinaşii) ceva de speriat: echipa îşi lasă tributul de cranii, gorila - care crease o "relaţie specială" cu actriţa - e prinsă şi adusă la New York, iar finalul o suie pe cea mai înaltă clădire din acea epocă (Empire State Building) să se lupte cu avioanele. Cum reuşeşte să se caţere acolo, cînd cîntăreşte 1700 kg şi n-are tentacule adezive, şi cum reuşesc puşcaşii din avioane s-o ciuruiască, de bine ce ploaia de gloanţe nu putea fi decît o şedinţă de acupunctură, nu mai contează: filmul lui Peter Jackson nu se-ncurcă în verosimil (aici intră şi fuga oamenilor printre picioarele T-Recşilor) , ci vrea să ia ochii şi să ne ţină cu sufletul la gură. Kingo!, misiune îndeplinită. Dar cu ce rămîi?
Păi, dacă nu eşti foarte mofturos, rămîi cu sfîrcurile lui Watts, cu Jack Black în rolul "regizorului"-vînător şi - cum ziceam - cu efectele speciale, care-s mai numeroase chiar şi decît speciile de pe insulă (de fapt, sînt chiar speciile, plus ceva decor). Mai rămîi cu "baletul" gorilei pe gheaţa din Central Park-ul împodobit de Crăciun - cel mai frumos moment al filmului. Dacă, însă, aştepţi mai mult de la cinema decît love story-ul dintre o fătucă blondă şi-o maimuţă neagră (care NU sînt Nicole Kidman şi Lenny Kravitz), mai bine staţi acasă! E un film pentru copii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu