Anul trecut, pe vremea asta, scriam in aceasta rubrica despre Saint Valentine – remember? Gata, nu ma mai intorc la el: o fi februarie „Luna indragostitilor“, dar exista si alte lucruri pe lumea asta...
Am cunoscut, in copilarie, citeva cucoane care inca mai purtau palarii. Nu la nunti & botezuri, ci la five o'clock-uri & bridge-uri. Era pe la-nceputul anilor '60, cind Moda nu dadea pe-afara de imaginatie: se purtau taxiurile marca Pobeda sau Moskvici, tovarasii aveau gulerele camasilor rasfrinte peste haina de tergal, iar consoartele lor isi stringeau cocurile in baticuri inflorate. In aceste conditii – vitrege pentru Stil, vesele pentru socialism – puteau fi vazuti indivizi care infruntau, cu un curaj cochet, „globalizarea“ made in URSS.
Domnii – nu multi, dar cu-atit mai pregnanti, proaspat sositi de la Canal – purtau intotdeauna palarii pe care si le scoteau, cu gesturi largi, atunci cind intilneau cunoscuti. Costumele erau in general la doua rinduri, cu batista in buzunarul de la piept. Unii purtau lavaliera sau papion, iar cei cu adevarat intratabili, monoclu si baston. Doamnele nu ieseau fara palarie si fara manusi – din piele de caprioara sau atica –, pudrate si parfumate chiar si cind se duceau la piata.
Daca voiai sa-i insulti, le spuneai „tovarasi“; dar era pacat. E putin probabil ca toti acestia sa fi fost nascuti intre 21.01 si 20.02 – Varsatorul fiind, prin definitie, zodia excentricilor... Dar, de cum intram in februarie, micul cinema din capul meu imi proiecteaza acelasi basm cu „Varsatori“ pentru care o palarie era ca o declaratie de razboi cu uniformitatea. n
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu