Acest articol a fost scris de ALEX LEO ŞERBAN şi a fost publicat în România literară, noiembrie 2003
Hero / Eroul este superb.
L-am văzut cu teama că o poveste de-acum 2000 de ani, vorbită în chineză (limbă în care nu ştii care-i te iubesc şi care-i te aia în aia!), cu un ghiveci de superstaruri asiatice (Jet Li, Maggie Cheung, Tony Leung - ultimii doi, din In the mood for love - şi Zhang Ziyi - din Crouching tiger, hidden dragon) nu va avea ce să-mi spună şi că mă voi plictisi ca pentru 2000 de ani.
Ei bine, nici vorbă. Ce-i drept, intri în poveste cam greu - o chestie cu un împărat (cîţi împăraţi chinezi cunoaşteţi?), un asasin venit să-l ucidă (nu, nu e Împăratul şi asasinul al lui Chen Kaige - de la ăla am plecat) şi care, cînd se trezesc la 20 de paşi unul de altul, se pun pe povestit... Numai că ce urmează nu mai poate fi povestit - trebuie văzut! Regizorul Zhang Yimou a gîndit tot filmul (o înlănţuire de versiuni ale aceleiaşi poveşti) pe cîte-o dominantă de culori diferită: mai întîi roşu, apoi alb, albastru, verde. Plastic, este unul din cele mai frumoase filme văzute vreodată (imaginea: Chris Doyle, operatorul lui Wong Kar-wai), dar dincolo de plastică, de bătăile spectaculoase şi de love story-ul complicat dintre Cheung, Leung şi Ziyi (un menage à trois crud, cu dragoste, ură şi răzbunare!), povestea are o frumuseţe misterioasă, de parabolă à la Borges în care "curajul" poate fi o laşitate iar "laşitatea" o formă de superioritate, pana se dovedeşte mai puternică decît spada, există 19 feluri de-a scrie cuvîntul "spadă", iar numele personajelor ("Cel Fără Nume", "Zăpadă Zburătoare", "Luna", "Văzduh", "Sabie Frîntă") sînt o poezie în sine.
Un film somptuos, dar şi emoţionant, şi care te pune pe gînduri prin paradoxurile subtile pe care le presară de-a lungul poveştii. Un fel de Crouching tiger, hidden dragon filozofic - deosebirea dintre filmul lui Ang Lee şi cel al lui Zhang Yimou fiind ca aceea dintre Alexandre Dumas şi Hermann Hesse: amîndoi sînt buni, în felul lor.
L-am văzut cu teama că o poveste de-acum 2000 de ani, vorbită în chineză (limbă în care nu ştii care-i te iubesc şi care-i te aia în aia!), cu un ghiveci de superstaruri asiatice (Jet Li, Maggie Cheung, Tony Leung - ultimii doi, din In the mood for love - şi Zhang Ziyi - din Crouching tiger, hidden dragon) nu va avea ce să-mi spună şi că mă voi plictisi ca pentru 2000 de ani.
Ei bine, nici vorbă. Ce-i drept, intri în poveste cam greu - o chestie cu un împărat (cîţi împăraţi chinezi cunoaşteţi?), un asasin venit să-l ucidă (nu, nu e Împăratul şi asasinul al lui Chen Kaige - de la ăla am plecat) şi care, cînd se trezesc la 20 de paşi unul de altul, se pun pe povestit... Numai că ce urmează nu mai poate fi povestit - trebuie văzut! Regizorul Zhang Yimou a gîndit tot filmul (o înlănţuire de versiuni ale aceleiaşi poveşti) pe cîte-o dominantă de culori diferită: mai întîi roşu, apoi alb, albastru, verde. Plastic, este unul din cele mai frumoase filme văzute vreodată (imaginea: Chris Doyle, operatorul lui Wong Kar-wai), dar dincolo de plastică, de bătăile spectaculoase şi de love story-ul complicat dintre Cheung, Leung şi Ziyi (un menage à trois crud, cu dragoste, ură şi răzbunare!), povestea are o frumuseţe misterioasă, de parabolă à la Borges în care "curajul" poate fi o laşitate iar "laşitatea" o formă de superioritate, pana se dovedeşte mai puternică decît spada, există 19 feluri de-a scrie cuvîntul "spadă", iar numele personajelor ("Cel Fără Nume", "Zăpadă Zburătoare", "Luna", "Văzduh", "Sabie Frîntă") sînt o poezie în sine.
Un film somptuos, dar şi emoţionant, şi care te pune pe gînduri prin paradoxurile subtile pe care le presară de-a lungul poveştii. Un fel de Crouching tiger, hidden dragon filozofic - deosebirea dintre filmul lui Ang Lee şi cel al lui Zhang Yimou fiind ca aceea dintre Alexandre Dumas şi Hermann Hesse: amîndoi sînt buni, în felul lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu