Dragă Leuţule,

Acest articol a fost scris de Iulia BLAGA şi a fost publicat în Suplimentul de Cultură, nr. 310, 16 aprilie 2011

Sa stii ca a iesit bine si priveghiul de la Uniunea Scriitorilor, si tot. Banuiesc ca vrei sa afli birfe, asa ca stai sa ma gindesc putin. Au venit, ai vazut, tot virfurile Noului Val – Puiu, Mungiu, Porumboiu, Muntean, Razvan Radulescu. Si Tica Popescu. Si Junele Negoescu, si Simona Ghita. Alex Baciu si Tudor Lucaciu. Velvet Moraru. Si Mariile – Dinulescu si Popistasu. Dorotheea Petre. Si documentaristii Laurentiu Calciu si Cornel Mihalache. Ma asteptam totusi sa fie si mai multi din bransa, dar, in fine....

Valerian a dat o declaratie in-ter-mi-na-bi-la unei reporterite TV, cred ca si-a blestemat zilele saraca fata. Kiri a fost spirt, a stiut tot timpul ce mai trebuie facut (lasase Gabi Masacci o lista consistenta, n-aveai cum gresi ceva). Au venit si din breasla noastra oropsita Madi cu Cristina Corciovescu, Andreea Chiriac, Dana Duma, Cretulestii, Magdalena Stanciu, Carmen Mezincescu. Nu mai spun de Anca Gradinariu care a stat mult, de vecinii tai draguti si calmi Ana Maria Sandu si Mihai Grecea (Ana a fost alaturi de tine pina la sfirsit), sau de Anda (care si ea a facut parte, cum s-a exprimat Valerian, din staff). Au venit si Luiza Vasiliu cu Cristi Luca. Svetlana si Didier.  Marius. Sorin Barbu. I-am vazut si pe Razvan Mazilu si pe Mihai Mihalcea, pe Cecilia Stefanescu si Florin Iaru. Au venit si Bobby cu Monica. Nu mai zic de Pintilie, Plesu, Cosasu – cum ai fi vrut. CTP-ul. Radu Gabrea cu Victoria Cocias. Si Reli Mocanu. Cami si Costin, ca doi ingeri pazitori. Si Marina Baconschi si Andrei Oisteanu. “Horia de la ICR”, cum ii ziceam noi, nu mai era in tara, dar a fost de mare ajutor inainte de a pleca. Cred ca te-ar fi bucurat enorm sa stii ca a ajuns la timp si Oana Lungescu de la Bruxelles. Ea a citit un text superb la incinerare. Iar ideea lui Gabi cu montajul de fotografii si cu melodiile tale preferate care mergeau in bucla a fost geniala. (Dragos Bucurenci a facut montajul, ca sa stii cui sa-i multumesti.) Oana Giurgiu a fost, cu mintea ei de producator, perfecta. La un moment dat am inceput sa ridem ca istericii cind Kiri a remarcat: “Parca am ingropa-o pe Marilyn!”. Era plin de Marilyn peste tot. Pe masa pe care era muzica. Marilyn trasa la imprimanta, mica, mare, alb-negru, color sau inramata. Marilyn printre florile asezate in apa, linga oglinzile de la usa. Marilyn printre florile de pe sicriul tau. Marilyn pe CD cintind I Wanna Be Loved by You. (Sper ca nu te-ai enervat ca sicriul a iesit din Casa Monteoru pe Moon River cintata de Audrey Hepburn, si nu pe Marilyn. Deh, asa s-a nimerit.) Si era plin de trandafiri, pentru ca oamenii stiau, normal, ca trandafirii sint florile tale preferate. Multi au spus, parca scuzindu-se, ca au vrut sa aduca micsandre (care si ele erau in top), dar ca la florarie e cu programare – doua saptamini inainte.

Au fost la priveghi oameni care au stat mult timp numai ca sa te priveasca inca o data in fotografii si sa-si ia la revedere de la tine. Nu adio. Asa cum te stim, nu rezisti prea mult fara noi. Nici in Argentina sau Portugalia n-ai putut sta fara sa nu trimiti poze la LiterNet si sa impartasesti cu noi, prin imagini si scrisori, tot ce ti se intimpla acolo. Imi imaginez ca in curind o sa te visam sau, mai stii, prin vreun procedeu aparte o sa-i trimiti lui Razvan Penescu un serial nou de postat pe LiterNet. In orice caz, sa stii ca mama ta a fost foarte curajoasa. Ai fi mindru de ea. Sa speram ca faptul ca stie ca atita lume te-a iubit ii va alina singuratatea.

Cred ca te-ar distra sa afli (tot la capitolul birfe) ca, daca la priveghiul tau la Uniunea Scriitorilor s-a luat curentul doar o jumatate de ora, la Ion Hobana s-a luat curentul mai tot timpul. Si noaptea! Te-ar distra insa si mai mult sa stii ca angajatii de la Casa Monteoru (foarte draguti, de altfel) au vrut sa ne ajute cu o oala cu nisip pentru pus luminari “ramasa de la Paunescu”.

Ai spus de citeva ori ca nu crezi in chestia asta cu semnele pentru ca tie nu ti se intimpla si ti-am raspuns ca nu ti se intimpla pentru ca nu crezi. Cind o sa ne intilnim din nou, sa ne spui atunci de ce mai multa lume a vazut floraria Leo in drum spre crematoriu si masini cu ALS in numar. Si ce semn ne-ai facut atunci cind a cazut fotografia ta de pe sicriu. Nu doar din acest motiv, eu sint convinsa ca tu stii deja toate cele pe care ti le-am scris mai sus, drept pentru care nu-mi mai ramine decit sa te pup (muah!, muah! – cum faceai tu) si sa iti promit ca atunci cind o sa ne revedem o sa avem mai multe birfe in traista decit atunci cind erai in spital si vroiai noutati si noi nu prea aveam. Pusi, pa!