Acest articol a fost scris de Vlad IVANOV şi a fost publicat în Suplimentul de Cultură, nr. 310, 16 aprilie 2011
De cind am aflat, consternat, uluit, cumplita veste a mortii lui Alex, mi-au inundat sufletul o sumedenie de amintiri cu el. Refuz sa realizez pe deplin ca nu mai e, iar amintirile cu si despre el il tin viu in mintea mea. Nici macar nu am stiut de cumplita lui suferinta. Asa mi-am dat seama ca si-a dus boala cu mare demnitate si mare discretie. Imi vor lipsi de acum Q & A-urile cu el, de la festivalurile de film, unde era absolut sclipitor. Intilnirile, plimbarile si bineinteles mesele din apartamentul de la Cannes.
De cind am aflat, consternat, uluit, cumplita veste a mortii lui Alex, mi-au inundat sufletul o sumedenie de amintiri cu el. Refuz sa realizez pe deplin ca nu mai e, iar amintirile cu si despre el il tin viu in mintea mea. Nici macar nu am stiut de cumplita lui suferinta. Asa mi-am dat seama ca si-a dus boala cu mare demnitate si mare discretie. Imi vor lipsi de acum Q & A-urile cu el, de la festivalurile de film, unde era absolut sclipitor. Intilnirile, plimbarile si bineinteles mesele din apartamentul de la Cannes.
Imi aduc aminte ca, invitat fiind de ICR la New York, pentru prima oara, mi-a aratat pas cu pas orasul cu o bucurie extraordinara. Ne intilneam deseori in aeroporturi, intre doua zboruri, fiecare venind de la cite un festival. Stateam la o cafea povestind si, dupa aceea, fiecare pleca in treaba lui. Am vazut zilele acestea cit de multi oameni au venit sa-si ia ramas bun de la el si am fost impresionat. Am vazut priviri goale, suflete triste, peste care amintirile despre el asterneau liniste si un zimbet cald. Amintiti-va de Alex si el va fi cu voi, cu aceeasi discretie cu care a si plecat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu