Am zis de la aflarea tristei vesti ca se intimpla atit de rar sa intilnesti oameni mari incit plecarea lui Leo va fi greu de indurat. Acesti oameni mari de care vorbesc sint cei care nu te apasa cu maretia lor, dar pe care tu o simti si o respecti. Sint oameni care nu au nimic de demonstrat si care nu-si bat capul sa te subjuge. Sint oameni cu spirit si cu suflet mare, a caror caldura te invaluie si te protejeaza. Sint cei datorita carora poti sa supravietuiesti si sa treci peste nimicnicia celorlalti. Sint oameni pe care nu poti sa nu-i iubesti si pe care nu ai cum sa-i uiti.
Eu n-am sa-l uit pe Leo cel care m-a facut sa ma simt o mare diva cind a strigat in sala cu o mie de oameni la TIFF, “Uite-o pe Bujgoi!”, atunci cind aproape am sters ecranul intr-o aparitie fulgeratoare din Moartea domnului Lazarescu. Sau pe Leo cel care a stiut sa ii aduca fiului meu la botez un cadou mai practic decit mi-ar fi trecut poate si mie prin cap. Leo al carui simt al detaliului il cautam in micile pastile din 3,14, Leo care in fiecare an la Cluj, la TIFF, vroia sa stea in acelasi hotel, sau Leo pe care l-am dezamagit spunindu-i ca nu-mi place asa de mult Lisabona.
Sint lucruri mici, dar mie de lucrurile astea mici o sa imi fie dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu