Ocolul anului [2010] în 29 de cărţi, mult mai puţine filme & cîteva expoziţii

Acest articol a fost scris de ALEX LEO ŞERBAN şi a fost publicat pe site-ul LiterNet, 6 ianuarie 2011

Dragă Răzvan,

Îţi mulţumesc pentru invitaţia de a mărturisi, aici (unde am cam abuzat cu prezenţa, în paranteză fie spus), care au fost - pentru mine - "evenimentele anului". Mă tem, însă, că n-are cum să fie un "top". Pur şi simplu nu pot să pun la un loc mere şi pere... Pêle-mêle, deci, lucrurile stau aşa:

2010 este anul în care n-am văzut niciun film la cinema, în afara festivalurilor. Iar singurele festivaluri la care am participat au fost - în ordine cronologică - IndieLisboa, TIFF şi cel de film românesc de la New York (care ar trebui să primească un nume, acum că a ajuns la a 5-a ediţie). Am rezistat, stoic, sirenelor oficiale ale festivalurilor de la Berlin (Danke schoen, Frauke!), Cannes (Merci beaucoup, Christine!) şi Venezia (Grazie tanto, Michella!). N-am putut rezista însă sirenelor amicale ale lui Mihai Chirilov (Cum să nu vii la TIFF?! Vii de la Lisabona) & Corina Şuteu (Leo, nu facem fără tine! etc). Îmi pare bine că au insistat, pentru că la TIFF am văzut cele mai bune filme ale anului (fără a uita proiecţia specială - şi de neuitat - a Metropolis-ului lui Lang). Şi pentru că TIFF e ca un fel de rezervaţie a unei specii pe cale de dispariţie, din care mă bucur că fac parte: specia celor care-preferă-să-vadă-filmele-la-cinema. Cît despre festivalul de la New York - pe care l-am numit "copilul american al TIFF-ului" -, trebuie spus că acesta, la 5 anişori, s-a dezvoltat ceva de groază! Este, pe bună dreptate, mîndria mămicii sale, echipa ICRNY, fiecare ediţie fiind mai bună decît precedenta. Iar cum, de la anul, se mută undeva "mai mare, mai tare, mai în centru", vor intra - în fine - şi cei care, în 2010, au rămas pe dinafară la multe proiecţii...

Trebuie spus răspicat un lucru, mai ales că unii «uită» să-l spună: nicio instituţie din România nu sprijină mai mult noul film românesc precum ICR-ul! Şi, dintre institutele ICR-ului, niciunul nu o face mai cu pasiune şi mai profesionist ca ICRNY! Dar eu mă duc acolo pentru că, la fel ca şi TIFF-ul, festivalul e făcut de oameni care-mi sînt dragi şi la el vin oameni dragi; anul acesta, deşi mi-a părut tare rău să n-o văd (da' chiar deloc!) pe Anda Onesa, am avut plăcerea să-l cunosc mai bine pe prof. Vladimir Tismăneanu... şi ce plăcere! În spatele scholar-ului, care poate intimida, am descoperit un om cuceritor, mereu în vervă, mucalit şi erudit totodată. Am fost împreună să vedem expoziţia Mirò de la Metropolitan. Şi a fost un privilegiu să prezint Autobiografia... lui Ujică alături de el. (Paranteză: cum am spus-o şi la NY, consider Marţi, după Crăciun al lui Radu Muntean cel mai bun film românesc al anului 2010; păi, şi ce-o să mai zici cînd vei prezenta Autobiografia...?, m-au întrebat nişte prieteni. Simplu: filmul lui Ujică este cel mai bun film internaţional al anului 2010!)

Expoziţii: retrospectiva Joana Vasconcelos şi "WarholTV" la Museu Coleccao Berardo din Lisabona; apoi Mirò, cum spuneam (o mică expoziţie de studii după pictura olandeză), Edward Hopper la Whitney şi Balenciaga la Centrul Spaniol "Reina Sofia". (Nu sînt un fashionista, dar există doi creatori de modă care mă scot din casă oricînd, ca să zic aşa: Saint Laurent şi Balenciaga.) Cît despre Hopper - nu văd ce-aş mai putea spune despre el fără să pară deja citat. Poate doar atît: că, spre deosebire de Picasso, să zicem, el devine - cu timpul - tot mai neliniştit, mai "tenebros" şi mai misterios. Revizitîndu-şi, în anii '60, desene sau pînze făcute cu 40 de ani mai devreme (ca de ex. aceea a femeii goale, în patru labe în pat, trezite de vînt - "Evening Wind"; sau "NY Interior"), Hopper atinge o stranietate ca de ceară (vezi "A Woman in the Sun") care nu mai e doar "metafizică", ci de-a dreptul cadaverică. Un fel de gothic in broad daylight - "imitaţie de viaţă" în care nu mai ştii dacă acel cap de client, întrevăzut în oglinda frizerului, nu este deja al unui mort ("Barber Shop"). Expoziţia de la Whitney, unde tablourile sale stau alături de cele ale contemporanilor săi, îţi permit să vezi pur şi simplu cît de mult mai bun era Hopper...

Înainte de asta, la Bucureşti, l-am cunoscut pe Michel Ciment (legendarul director al revistei Positif şi autor al unor cărţi fundamentale despre Kubrick şi Fritz Lang), pe care l-am şi prezentat, la cinema Studio, cînd a... prezentat Balanţa lui Pintilie (iar Mungiu m-a prezentat pe mine; i-am zis: dacă-i bal, bal să fie!). Iar a doua zi am moderat masa rotundă de la Radisson, din cadrul "Zilelor audiovizualului româno-francez" (altă "sirenă" pe care n-am putut s-o refuz...), cu acelaşi Ciment, Thierry Frémaux şi Tudor Giurgiu. Şi, cum masa rotundă a coincis cu evenimentul organizat de Mungiu, "Les films de Cannes à Bucarest", am apucat să văd şi eu Palme d'Or-ul din 2010, Loong Boonmee raleuk chat / Unchiul Boonmee care îşi aminteşte alte vieţi al thailandezului Weerasethakul (dar îi ştiu şi prenumele: Apichatpong!), care mi-a plăcut mult.

N-am fost "la Herta", la Ateneu, pentru că nu-mi place dumneaei, ca persoană, iar ca literatură mărturisesc că n-am citit nimic; am înţeles că e un fel de "proză lirică", gen după care nu mă prăpădesc... Viaţa e mult prea scurtă pentru a te canoni să citeşti ce nu-ţi place - pentru că "trebuie"; să fim serioşi: nu trebuie. Prefer să citesc Franzen, de pildă, care n-a luat Nobelul (încă!).

Iată, în încheiere, lista de lecturi din 2010, în ordine invers cronologică; nu ţin minte să mai fi citit vreodată atît de mult într-un an (!):

Jonathan Franzen, Freedom (562 pag.; început pe 27.12, terminat pe 31.12)

Brian Dillon, Tormented Hope. Nine Hypochondriac Lives

David Thomson, The Moment of Psycho

J.G. Ballard, Miracles of Life

Raymond Carver, Begginers

Haruki Murakami, The Elephant Vanishes

H. Murakami, În noapte

Radu Petrescu, Matei Iliescu

Mario Vargas Llosa, Mătuşa Julia şi condeierul

M.V. Llosa, Elogiu mamei vitrege

M.V. Llosa, Pantaleon şi vizitatoarele

Livius Ciocârlie, Cartea cu fleacuri

George Banu, Trilogia îndepărtării

Adam Phillips, On Flirtation

Andrew O'Hagan, The Life & Opinions of Maf the Dog, and of his Friend Marilyn Monroe

Tennessee Williams, Memoriile unui bătrîn crocodil

Agatha Christie, Autobiografie

Bernard-Henri Levy, Ultimele zile ale lui Charles Baudelaire

Ion Iovan, Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale însoţite de un inedit epistolar precum şi indexul fiinţelor, lucrurilor şi întîmplărilor în prezentarea lui Ion Iovan

James Knowlson, Doomed to Fame. Samuel Beckett, The Authorized Biography

Ray Monk, Ludwig Wittgenstein. The Duty of Genius

Andrei Pleşu, Note, stări, zile

Gabriel Liiceanu, Întîlnire cu un necunoscut

H.-R. Patapievici, Ultimul Culianu

Lautreamont, Les chants de Maldoror

J.D. Salinger, Franny & Zooey

Stieg Larsson, The Girl with the Dragon Tattoo

Henry James, The Portrait of a Lady

Marcel Proust, À la recherche du temps perdu

Şi, pentru că sîntem "la cărţi", pot spune că evenimentul care m-a tuşat cel mai tare a fost să-l văd pe Cosaşu la Daniel Cristea-Enache, pe YouTube! A fost mi-nu-nat...