România secesionistă ["Cold Mountain"]

Acest articol a fost scris de ALEX LEO ŞERBAN şi a fost publicat în Libertatea, martie 2004

Cold Mountain se deschide cu una din cele mai extraordinare scene de luptă văzute vreodată pe ecran. Regizorul Anthony Minghella şi operatorul John Seale reuşesc să surprindă războiul în toată furia, mizeria şi absurdul lui asurzitor: trupuri tîrîndu-se în noroaie - mai mult fragmente de corpuri decît corpuri întregi -, bălţi roşii de sînge, un fum mîlos care-acoperă totul... Şi-apoi explozia - şi cîteva secunde după încă eşti marcat de şocul ei! Există, aici, o forţă a imaginii care nu poate să te lase indiferent, de la colcăiala informă la detaliul memorabil (o palmă întinsă în josul cadrului, ca o petiţie la posteritate).Cold Mountain este ecranizarea unui roman (scris de Charles Frazier) despre o poveste de dragoste pe fundalul Războiului de Secesiune. Cum se ştie, a fost filmat în România (lîngă Bucureşti şi în zona Braşovului) şi, pentru a mai răspunde o dată unei întrebări de la conferinţa de presă, nu, nu "recunoşti ţara noastră": filmul nu e o carte poştală şi, în plus, noi n-am avut Secesiune între Nord şi Sud. Nu încă.

Ce-ar fi interesant de analizat este cum se face că filmele/ cărţile cele mai bune despre acest război sînt povestite din perspectiva Sudului învins, nu din aceea a Nordului învingător... În orice caz, Cold Mountain - chiar dacă a pierdut la Oscar - este un film învingător la bursa timpului: are o poveste pasionantă şi emoţionantă (iubirea, care mişcă timpi şi spaţii, dintre Ada Monroe/Nicole Kidman şi W.P. Inman/Jude Law), multe momente de umor (apariţia lui Ruby/Renee Zellweger este formidabilă!), interpretări solide (pe lîngă protagonişti, Kathy Baker, Brendan Gleeson, Eileen Atkins, Natalie Portman, Philip Seymour Hoffman...), respect pentru detalii, ritm, atmosferă şi o imagine absolut superbă. Nu-l rataţi!