Asa cinta Liza Minnelli in Cabaretul lui Bob Fosse, din 1972... De-atunci incoace, nu s-ar zice c-am fi trait intr-un musical: genul a fost mai curind „comedie neagra“ (pentru perioada de pina in 1989) si „thriller cu telenovela“ (pentru ce-a urmat).
Dar niciodata nu e prea tirziu: mai bine musical la batrinete decit rock la tinerete, si pe urma nimic!
Viata cintata e mai frumoasa – asta o stie oricine. Viata cintata e mai generoasa – asta o stiu mai putini...
Sa luam Ingerul albastru, montarea lui Razvan Mazilu de la Odeon. Un musical dupa romanul lui Heinrich Mann si un asalt asupra simturilor spectatorului (prin dans, muzica, teatru). Cu siguranta, cel mai reusit, mai ambitios si mai generos – date fiind proportiile – spectacol al „copilului teribil“ al scenei românesti. Iar Maia Morgenstern – in rolul Lola-Lola, jucat odinioara de Marlene Dietrich – este irezistibila, trecind ca un ventriloc de la o voce (cind groasa, cind „mica“) la alta (cintata).
Daca toate spectacolele noastre ar fi ca acesta, viata ar fi – cu adevarat – un cabaret! Moulin Rouge al lui Baz Luhrmann e tot un musical, doar ca „turnat“ in celuloid. Ce conteaza: senzatia este tot aceea ca „lumea e o scena“, iar scena e un cabaret.
Ca si in dramatizarea lui Mazilu, actorii cinta cu vocile lor. Iar Nicole Kidman (Satin) are voce, ca si Maia noastra!
Filmul care a deschis Cannes-ul anul acesta este o bucurie a ochilor si urechilor la care doar chitibusarii vor strimba din nas. Ma rog: nasul nu e chiar organul cel mai potrivit pentru a aprecia muzica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu