Te-am petrecut

Acest articol a fost scris de Anca GRĂDINARIU şi a fost publicat în Suplimentul de Cultură, nr. 310, 16 aprilie 2011

 

Draga Leo,

Ai avut parte de atitea tributuri superbe, incit nu vad rostul sa-ti mai scriu inca unul. Stii doar ca te iubesc, ti-am tot spus-o pe la mesele noastre cind deveneam sentimentala si incepeam sa-ti multumesc pentru cite ai facut pentru mine, iar tu parai: “Hai, draga, fii serioasa, ca n-am facut nimic”.

Dar stiu ca Iulia ti-a povestit despre funeralii, asa ca eu o sa-ti spun despre petrecerea de dupa. Pentru ca nu-mi vine sa-i zic praznic. N-a fost nimic conventional-lugubru, a fost o celebrare a vietii tale efervescente.

A fost emo si vesela in acelasi timp, luminoasa si catarctica. Andreea mi-a scris pe mess dupa: “M-am simtit si foarte trista, dar si foarte bine”.

Parca haloul tau ar fi pazit ca toate lucrurile sa se aseze bine. A fost memorabil si teribil de “als“. Ti-ar fi placut la nebunie. S-a intimplat asa cum ai vrut, cum ai lasat cu limba de moarte, la Salsa Picante, locul cu pereti rosii si mincare catalana unde iti stringeai prietenii si adoratorii cind te intorceai din exil. Mincarea a fost geniala: tapasuri si paella cu fructe de mare. Dar nimic nu s-a comparat cu coliva facuta de mama Luminitei. “Pentru Leo, o sa fac un tort-coliva” si s-a tinut de cuvint: a pus un kil jumate de miez de nuca.

Lumea n-a baut ca sa uite, ci ca sa-si aminteasca. La masa mea, Oana a povestit despre mesele pantagruelice de la Salonic si Velvet, despre cum gaseai tu cele mai bune si neturistice locuri de mincat stridii din Lisabona. Bobby ne-a spus cum il duceai asta iarna pe viscol, la New York, dintr-un loc cool in altul. Eu m-am mirat cum retineai tu ce ne place si ne aduceai de prin calatorii cartoline si tot felul de chestii personalizate (de la Taormina mi-ai luat un autograf de la Paul Schrader, ca stiai cit ador Taxi Driver).

Mariana si-a amintit cum, la Revelionul din 2009 pe care l-am facut impreuna, ii cereai in zadar lui Chiri sa-ti puna You’re beautiful de James Blunt. Dar sa stii ca acum a avut grija s-o prinda in “compilatia Leo” care se auzea in background. N-am avut totusi inima sa ascultam Enya (spre deosebire de cinema, in muzica ai avut gusturi cam indoielnice, nu degeaba te autointitulai un “pop-ulist”).

Au venit si actori, si jurnalisti, si blogari, si prieteni vechi, si regizori despre care n-ai scris doar de bine, dar care te-au respectat mult. Vremea s-a indreptat miraculos si am iesit afara, la terasa. M-am plimbat pe strada cu Necati, amicul nostru comun turc, ca sa vada si el o mostra din vechiul Bucuresti la care tineai atit de mult si care te intrista ca dispare. Tre’ sa-ti spun ca in fata schitului au explodat corcodusii si ca e ridicol de pitoresc. Dar ce coincidenta tragica: Necati a venit pentru prima oara in Bucuresti la un festival, sperind sa te intilneasca. A tinut sa-i marturiseasca mamei tale (admirabil de demna si de fluenta in durerea ei) ca te-a vazut doar in doua ocazii, dar ca te-a iubit. M-a sunat si tata si a vrut sa vorbeasca cu Chiri sa-i spuna ca, desi te-a savurat numai o data, si-a dat seama ce “tip deosebit ai fost”. Asa faceai tu, seduceai instant. Pe tata l-ai vrajit cu povestea despre matusa-ta, o pokerista pasionala, care isi culegea parteneri de joc de la cozile ceausiste, deschizind geamul si strigind: “Cine face un poker cu mine?”.  Au curs vinul si birfa spumoasa (cred ca iti alegeai prietenii si potrivit capacitatii lor de a excela la aceasta activitate delicioasa de “ventilare a inimii”). Chiri a venit rizind cu ochii in lacrimi sa ne arate “Libertatea”, unde ferparul tau era inghesuit printre reclame cu fete goale si maici vindecatoare. Te-ar fi amuzat cu siguranta ironia.

A iesit foarte bine, atit de bine ca multi spuneau ca, ajunsi acasa, o sa se repeada la computere ca sa-si scrie ultimele dorinte, pentru ca vor si ei o petrecere de adio la fel. Vezi? In moarte, ca si in viata, oamenii tot cauta sa te emuleze.