Acest articol a fost scris de ALEX LEO ŞERBAN şi a fost publicat în Libertatea, ianuarie 2007
Babel a fost unul din filmele cele mai aplaudate ale Festivalului de la Cannes din acest an (celălalt a fost Volver), primind un foarte meritat Premiu de regie. Regizat de mexicanul Alejandro Gonzalez Iñárritu si scenarizat de vechiul său complice si compatriot Guillermo Arriaga (21 Grams), Babel este un panoramic ambiţios asupra Lumii în mileniul 3. Un fel de "Raport despre starea planetei", reuşind turul de forţă de a vorbi - în acelaşi timp! - despre lucruri care se petrec în locuri foarte diferite ale globului: Africa de Nord, Mexic, SUA şi Japonia...
Nu este, însă, un film cu James Bond, ci cu oameni obişnuiţi pe care hazardul îi leagă prin fire invizibile. Un cuplu de americani care călătoreşte în Maroc (Cate Blanchett şi Brad Pitt, ultimul într-un rol dramatic neaşteptat) este victima unui incident atunci cînd femeia e nimerită - din greşeală - de un glonte tras de un copil marocan. Puştiul furase puşca - primită de tatăl său de la un turist japonez - şi se juca cu ea în timp ce păzea oile...
În acelaşi timp, copiii familiei de americani (care trăiesc la Los Angeles) sînt duşi de dădaca lor mexicană la o nuntă în Mexic, peste graniţă. La întoarcere, lucrurile scapă de sub control şi copiii se rătăcesc în deşert...
În acelaşi timp, la Tokyo, fiica turistului japonez are probleme de comunicare (normal: e surdo-mută) şi de adaptare...
Babel este asemeni unui turn pe care camera de filmat îl scotoceşte etaj cu etaj, sărind de la o poveste la alta în funcţie de momente dramatice similare. Iñárritu şi Arriaga nu ies din sfera problematicii lor din filmele anterioare, dar au mărit miza. Ceea ce era "simplă" dramă personală capătă un impact global. În acelaşi timp, autorii rămîn fideli unui cinematograf care solicită din plin atenţia - şi inteligenţa - spectatorilor: publicul este chemat să completeze poveştile stabilind legături între ele, desluşind (în amalgamul de fapte) ceea ce este cu adevărat semnificativ. Este un cinema care nu menajează ochiul leneş şi care impune prin forţă şi intensitate. Pentru cine aşteaptă de la cinema altceva decît emoţii facile, satisfacţia este garantată.
Nu este, însă, un film cu James Bond, ci cu oameni obişnuiţi pe care hazardul îi leagă prin fire invizibile. Un cuplu de americani care călătoreşte în Maroc (Cate Blanchett şi Brad Pitt, ultimul într-un rol dramatic neaşteptat) este victima unui incident atunci cînd femeia e nimerită - din greşeală - de un glonte tras de un copil marocan. Puştiul furase puşca - primită de tatăl său de la un turist japonez - şi se juca cu ea în timp ce păzea oile...
În acelaşi timp, copiii familiei de americani (care trăiesc la Los Angeles) sînt duşi de dădaca lor mexicană la o nuntă în Mexic, peste graniţă. La întoarcere, lucrurile scapă de sub control şi copiii se rătăcesc în deşert...
În acelaşi timp, la Tokyo, fiica turistului japonez are probleme de comunicare (normal: e surdo-mută) şi de adaptare...
Babel este asemeni unui turn pe care camera de filmat îl scotoceşte etaj cu etaj, sărind de la o poveste la alta în funcţie de momente dramatice similare. Iñárritu şi Arriaga nu ies din sfera problematicii lor din filmele anterioare, dar au mărit miza. Ceea ce era "simplă" dramă personală capătă un impact global. În acelaşi timp, autorii rămîn fideli unui cinematograf care solicită din plin atenţia - şi inteligenţa - spectatorilor: publicul este chemat să completeze poveştile stabilind legături între ele, desluşind (în amalgamul de fapte) ceea ce este cu adevărat semnificativ. Este un cinema care nu menajează ochiul leneş şi care impune prin forţă şi intensitate. Pentru cine aşteaptă de la cinema altceva decît emoţii facile, satisfacţia este garantată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu