Insula libertină a lui Leo

Despre cartea "Dietetica lui Robinson".

Acest interviu cu ALEX LEO ŞERBAN a fost luat de către Silviu Mihai pentru Cotidianul, octombrie 2006

In cartea publicata recent la Curtea Veche, Alex. Leo Serban reexamineaza temele lui Andrei Plesu si vorbeste despre propria reteta de fericire, despre politica, dandism si rasfat.

"Dietetica lui Robinson" e prima carte la care esti autor unic. Ce-ai vrut cu ea?

In primul rind ca n-am vrut carte. Ideal ar fi fost sa fie ca un mic cufar, in care toate textele sa fie pe foi volante, sa nu existe nici ierarhie, nici impartire pe capitole. Conditia unui cufar este de vraiste, el inchide un hazard. Dar, pentru ca asta era aproape imposibil, am ajuns pina la urma la solutia unei carti care nu e, totusi, chiar o vraiste, desi textele erau intr-adevar intr-o vraiste totala. Multe erau numai pe net, mai exact pe Liternet, si trebuie sa-i aduc un omagiu infinit lui (Razvan) Penescu, care m-a pisat sa-i dau aproape tot ce scriam.

Cum ai selectat textele?

Sint multe, pe unele nu le-as fi pus neaparat. Cartea a iesit mult prea groasa pentru gustul meu, ar fi trebuit sa fie o placheta de maximum o suta de pagini. Dar am vrut sa existe macar un text cit de cit consistent, care sa fie total inedit, si acela e textul introductiv, care se cheama chiar "Dietetica lui Robinson". El este insa doar schita unei eventuale carti. Am inclus textele care erau la originea "Dieteticii", pe urma, texte din zone foarte diferite. Partea leului, sau a leo-ului (ride) e constituita din cronici de carti.

Individualism si dandism

Cind citesti cartea, e clar, totusi, ca toate textele ilustreaza o idee, o tema.

E vorba mai degraba de anumite obsesii. Motivul individualismului (cu figura lui Robinson), tema sculpturii sinelui, o subtema legata de un dandism nu atit vestimentar, cit de atitudine... Daca cineva vrea sa-mi faca un portret, poate sa-l recompuna din aceste piese ca pe un joc de puzzle. Exista apoi anumite borne: cronicile la Proust, Nabokov, Don DeLillo, un text despre 11 septembrie scris chiar la mai putin de o saptamina dupa evenimente.

Cit de mult te expui in "Dietetica" asta?

Cred ca este foarte personala. Am mai scris doar o singura carte, care era strict despre Lars von Trier, in colaborare. Prin comparatie, "Dietetica..." ma reprezinta, este un autoportret. Textele dau seama de o evolutie a mea, desi nu sint ordonate cronologic, dar ma recunosc in aproape toate.

Reteta lui Robinson

Sint sigur ca n-o sa-ti placa, dar cred ca ai scris o carte de etica.

Etica presupune in general un "celalalt", or, cartea mea are numai o dimensiune individuala. Mi se pare decent sa incerci sa pornesti de la tine, sa te lamuresti mai intii ce inseamna sa fii "eu", cum te raportezi la lucrurile din jurul tau. E vorba de a-ti impune un mod de a trai in functie de un canon care nu este etic, ci mai degraba estetic. De-aia eu nu-i zic "etica", ci "dietetica", pentru ca tine mai mult de corporalitate. In plus, "Etica lui Robinson" a scris-o Plesu (ride), si, mai ales, nu am vrut sa dau retete, e vorba doar de o reteta personala, pe care eu am urmat-o.

Oricit ai vrea sa fie de personala reteta ta, ai publicat-o, adica ne-ai propus-o. Ne tii un discurs normativ.

Ma propun pe mine, dar nu ca model, ci ca exemplar uman. Eu nu le spun oamenilor "Fiti libertini ca mine!", dar, pentru mine, reteta libertina e absolut OK. Mai departe, cine citeste e liber sa ma placa sau nu.

Dar cine nu e hedonist si nu-si cultiva gusturile a ratat ceva fundamental, nu?

Eu asta nu pot s-o spun cu toata gura. Dodecalogul meu are valoare in primul rind pentru mine, desi e scris la persoana a doua...

Corpul, pacatul si stinga

Dar, daca nu te intereseaza etica, de ce ne tot spui sa ne cultivam corpul?

E un lucru la care tin. S-a trecut foarte usor, in filosofie, de la corp la ce e in afara lui, la suflet, bla-bla... Or, mie mi se pare ca, pina sa umblam cu vagul, trebuie sa cunoastem concretul, iar cel mai concret lucru e corpul, legatura cu intimitatea ta. Nu neg interesul pentru metafizica, dar ce nu-mi place e saritura prea rapida de la corp la spirit. Ar trebui revalorificat corpul.

S-a mai spus.

Da, dar eu vad ca, de exemplu, tot ce inseamna corectitudine politica reprezinta o prelungire laica a unor fundamente crestine: iubirea fata de aproape, a intoarce si celalalt obraz – toate normele astea continua, intr-o alta forma, poate surprinzatoare, in doctrinele de stinga, pentru ca, in fond, si crestinismul era, oarecum, de stinga, prin mesajul social. Ceea ce e constant e constiinta vinei sau a pacatului. Or, o filosofie a corpului eliberat, hedonist, va fi mereu suspecta atit dreptei religioase, cit si stingii, pentru ca scoate din ecuatie ideea de vina. Corpul nu are morala.

Dar, in sensul asta foarte larg, ideea ta de "pacat" e totuna cu conceptul ca ceva "nu e OK", pe care il foloseste toata lumea. Si estetica foloseste un limbaj normativ.

Ceea ce e valabil in estetica nu e valabil in etica. De aceea ceea ce s-a scris sau s-a pictat e o tulburare a unor ape foarte caldute in care se scalda lumea. In arta iti poti permite mai multe decit in viata - vezi Sade. Pe mine m-a interesat intotdeauna caracterul provocator al artei.

"Luxul suprem e sa renunti"

Ce inseamna hedonismul tau minimalist?

Traim intr-o societate care a devenit consumista, ceea ce e absolut normal dupa 50 de ani de restrictii si penurii. Dar, in fata acestei opulente vulgare, eu propun un tip de hedonism care presupune renuntarea la tot ce e de prisos. Aici e, eventual, ceea ce e original in cartea mea. Luxul suprem nu e sa acumulezi, ci sa renunti: nu un Botero, ci un Giacometti.

Trebuie sa ne cultivam inclinatii sau placeri "naturale"?

Nu. E vorba de o constructie. In mod natural, sint un lacom, nu un gourmet, asa ca mi-am aplicat o dieta. Minimalismul e in primul rind preferabil estetic.

Politica si rasfatul maxim

Tot la dreapta te situezi politic?

Orice om e un compus. In materie de economie sint un liberal convins, in materie de morala sint aproape un libertin, iar in materie de arta si cultura sint mai degraba "progresist". Nu mi se pare o chestie schizoida. Si, pina la urma, sintem un patchwork.

Totusi, etica ta individuala presupune existenta unui loisir care astazi inca nu e la indemina oricui.

Dar eu il am. Un loisir generalizat, ca acela oferit de industria turismului, nu e pe gustul meu. Sint destul de reactionar aici. Ceea ce fac eu e, in fond, ce au facut foarte multi sub comunism: sa-ti amenajezi un spatiu interior, o insula de "normalitate" in care sa-ti cultivi gradina. Stabilitatea politica de atunci crea un context favorabil.

Si n-ai prins gustul pentru asa ceva tocmai din cauza comunismului?

Nu mi-am facut inca psihanaliza.

Dar tot vorbesti de terapie.

Nu gust deloc angajarea politica, treburile cetatii imi sint indiferente cita vreme imi pot cultiva capriciile. Nu e o reteta pentru oricine.

Gusti, insa, mediatizarea.

Care mediatizare? Tocmai am renuntat la o emisiune tv. Nu era nimic rau cu emisiunea, dar nu mai aveam chef. Are legatura cu minimalismul despre care vorbeam si cu cultivarea sinelui. Erau niste bani foarte buni, unii ar spune ca a renunta la asta e rasfatul maxim.