Acest poem a fost scris de ALEX LEO ŞERBAN şi a fost publicat în volumul "Alte camere, alte glasuri de ieri"
acel tramvai traversează oraşul
griul monumental
piaţa
şi abia am timp să mă gândesc la mine
ce rămâne din clipa de faţă?
nu sînt orb
să cred în existenţa imperisabilă
a prezentului, de ceea ce se scurge
printre degete atunci când număr
aceleaşi zece, cinci şi cinci,
sperând într-o eroare
nu am surzit încă
auzul mi-e ager ca o ureche
trezindu-se dimineaţă
şi simţind foşnetul pernei
senzaţiile-mi sînt mai ascuţite
ca nişte cutii de chibrituri explodînd
şi totuşi simt această neplinătate
nerontunjire cu care mă identific
aproape de luciul unei cutii de conserve
pe care aş vrea să-l şterg
sau să-l fixez undeva definitiv
simplu
aşa cum aş deschide conserva
cu un cleşte
şi aş număra oasele fine ale peştelui
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu