Sentimentele ar trebui interzise. Macar la televizor, ca in familie – o telenovela nonstop –, oricum nu se poate.
In februarie, omenirea a urmarit reality show-ul planetar intitulat „Dezintegrarea navetei Columbia“. Toata lumea (ma rog, mai putin Irakul si fratii lui Saddam), one big, un-happy family, s-a lacrimat. Senatul nostru a tinut chiar si-un moment de reculegere...
Frumos, dar exagerat: cei sapte astronauti care-au murit stiau ca o misiune extraterestra e foarte riscanta, ca frecarea cu atmosfera poate fi fatala, ca – inaintea lor – naveta Challenger se facuse praf si pulbere s.a.m.d.
Sintem oare la fel de impresionati atunci cind deraiaza un tren cu zeci de persoane, cind cade un avion cu sute, cind mii de oameni mor intr-un cutremur sau cind se moare de foame si de gloante in tari care nu sint decit niste nume pe o harta? Adevarul e ca parca nu ne mai saturam de dezastrele altora.
Cu cit sint mai departe de casa noastra, cu-atit mai bine. Sintem – de multe ori – ca babele alea care merg la toate inmormintarile, doar-doar... Televiziunile – aceste familii de imprumut – ne fac fericiti aratindu-ne, zi de zi, cit de ghinionisti au fost altii. Suspinam, ce-i drept – dar ce bine ne face! „Iarta-ma“, „Surprize, surprize“ – iar acum, iata, „Big Brother“.
Emotii in direct... Adevarul e ca, daca e sa aleg, „Big Brother“ mi se pare mai cinstit. Cuplurile se fac si se desfac sub ochii nostri, totul e la prezent – suferi, deci existi! Decit miorlaielile si smiorcaielile TV-show-urilor in care Ea plinge pentru ca El, in care El sufera pentru ca Ea – demult, cindva – sau in care El si Ea se-ntilnesc, dupa atitia ani in care nu s-au vazut, c/o Tarom si/sau Lazarov, mai bine sa vedem cu ochii nostri cum sta treaba...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu